Extracţia dentară este intervenţia chirurgicală prin care un dinte este extras din cavitatea orală. Procedura se poate realiza într-un cabinet stomatologic obişnuit sau, atunci când se impune, în clinicile chirurgicale oro-maxilare, de către un medic chirurg.
Extracţia este indicată adesea şi în cazul dinţilor integri, dar care nu sunt aliniaţi pe arcada dentară, prevenindu-se astfel infectarea şi distrugerea dinţilor învecinaţi. Extracţia dinţilor incluşi (acei dinţi care nu au reuşit să erupă complet sau parţial pe arcadă) este o altă intervenţie realizată de medicul chirurg oro-maxilo-facial. O intervenţie frecventă încă în cabinetele din România este extracţia resturilor radiculare sau a dinţilor distruşi de procesele carioase ample. Datorită anestezicelor folosite, disconfortul şi durerea care însoţeau în trecut o astfel de manoperă stomatologică au dispărut. Chiar şi aşa, pacientul se va comporta pre şi postoperatoriu ca în cazul unei intervenţii de mică chirurgie.
Extracţia dentară este o intervenţie chirurgicală, aşadar se va efectua o anestezie loco-regională. De aceea, înainte de realizarea acesteia, pacientul va fi interogat de către medic cu privire la antecedentele medicale ale acestuia: prezenţa unor boli cronice generale, intervenţii chirurgicale mai vechi, alergii medicamentoase. Pentru o intervenţie cât mai precisă, medicul dentist are nevoie de radiografia dintelui ce urmează a fi extras, care se poate face în cabinet sau într-un centru specializat. După analizarea radiografiei, medicul dentist poate hotărî trimiterea pacientului la medicul chirurg oro-maxilar, din cauza diferitelor elemente anatomice ce pot împiedica extracţia facilă a dintelui respectiv: dinte inclus total sau parţial în osul maxilar, poziţie vicioasă.
După ce medicul a interogat pacientul şi a analizat radiografia dentară, va trece la realizarea efectivă a intervenţiei chirurgicale. Prima etapă este anestezia loco-regională, care se face cu anestezice foarte puternice, cu ace atraumatice, foarte subţiri, astfel încât pacientul va amorţi foarte repede, fără durere.
Extracţia propriu-zisă constă în mai multe manopere realizate de medicul stomatolog: cu un instrument specific slăbeşte ligamentul din jurul dintelui, apoi îl extrage cu un cleşte adaptat, după care se închide alveola cu o sutură.
Există şi complicaţii ale extracţiei dentare, deşi, în general, este o intervenţie uşoară, de scurtă durată şi deloc neconfortabilă.
Din aceste considerente, după ce a suferit o extracţie dentară, pacientul trebuie să respecte întocmai indicaţiile postextracţionale date de medicul dentist. Imediat după extracţie se produce o hemoragie locală, care se opreşte în câteva minute, dar care poate fi declanşată dacă pacientul consumă alimente fierbinţi sau foarte reci imediat după extracţie. După intervenţie, medicul pune o compresă sterilă pe locul respectiv, indicând pacientului să o ţină muşcată timp de 40-60 de minute, pentru a facilita oprirea completă a hemoragiei.
Principalele recomandări şi sfaturi pentru a grăbi vindecarea după extracţia dentară sunt:
- Muscaţi usor pe pansamentul steril lasat peste plagă de medicul dentist, timp de 40-60 de minute, pentru a favoriza formarea cheagului de sânge care va asigura oprirea completa a hemoragiei şi va favoriza o videcare uşoară şi rapidă a plăgii.
- În primele 24 de ore nu clătiţi puternic şi nu faceţi gargară cu ceaiuri sau alte lichide, pentru a nu desprinde cheagul de sânge care s-a format timp de două ore cât aţi ţinut muscat pe compresa sterilă, risc de a se porni din nou hemoragia.
- Nu scuipaţi şi nu folosiţi paiul pentru a consuma lichide.
- Consumaţi medicamentele prescrise de medicul stomatolog, pentru a calma durerea instalată dupa ce efectul anesteziei a trecut şi a preveni infecţia.
- Relaxaţi-vă după intervenţie. Nu faceţi eforturi fizice mari, căci acestea pot declanşa sângerarea.
- După ce aţi scos pansamentul steril lăsat de medicul stomatolog, se poate servii masa, alimentele vor fi nici foarte fierbinţi, nici foarte reci.
- În primele 48 de ore se evită cu desăvârşire lactatele sau mămăliga cu brânză, deoarece sunt lipicioase, pot rămâne pe plagă, fermentează şi produc distrugerea cheagului de sânge format.
- Nu aplicaţi presiune cu limba şi nu mâncaţi pe zona respectivă, atenţie sporită în timpul masticaţiei.
- Îngrijiţi-vă ceilalţi dinţi, prin periaj şi clătire usoară a gurii, fără a afecta zona de extracţie.
- Aplicaţi comprese cu apă rece pe obraz pentru a reduce durerea şi a umflătura ţesuturilor moi.
- Nu consumaţi tutun sau produse similare în primele 3-4 ore după extracţie.
- Reveniţi după 7 zile la control şi scoaterea firelor de sutură, dacă acestea au fost puse după extracţie.
Dr. Adrian Răzvan Crisan